Alerg pentru Salvati Copiii

 

Mihai Spinu Organizația Salvați Copiii

100% Complete
300 RON
Sumă strânsă
250 RON
Target
1
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Alerg pentru copii pentru ca merita. Alerg pentru copii pentru ca au nevoie de sprijin. Atunci cand am avut nevoie ni s-a dat. Atunci cand nu am putut ni s-a oferit sprijin.Acum este randul nostru de a redeschide inimi si de a contribui la un viitor mai bun. Pe 15 octombrie vino si tu sa sustii Salvati Copiii la Maratonul Bucuresti 2017!

Multumesc pentru sprijin,

Mihai


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.  Este cel mai mare eveniment de alergare din România, aflat la a 10-a ediție, iar anul acesta va fi pe 14-15 Octombrie, cu startul în Piața Constituției din București.  Probele de concurs sunt: - Cu

 

1 Donații

Anonymous

300 RON
13 Oct 2017
Mihai Spinu : Organizația Salvați Copiii
Alerg pentru Salvati Copiii