Biriş Goran în sprijinul Salvaţi Copiii!
Ruxandra Toma Organizația Salvați Copiii
Prin participarea la semi-maratonul organizat în data de 13 mai ducem mai departe motivaţia de a ajuta şi de a fi alături de clienţii noştri, prin sprijinul acordat organizaţiei Salvaţi Copiii.
Astfel, vom alerga alături de ceilalţi voluntari pentru un scop comun, şi anume, acela de a dota maternităţile din ţară cu incubatoare pentru nou-născuţi.
Vom fi cu atât mai motivaţi duminică, 13 mai, cu cât cunoaştem faptul că România ocupă primul loc în clasamentul privind rata mortalităţii infantile din Uniunea Europeană.
Suntem sigur că vom reuşi cu ajutorul vostru să îndeplinim obiectivul organizaţiei Salvaţi Copiii!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul