Costin Ghita - Organizația Salvați Copiii

VerticArt Recording

500 RON Donatii stranse
100% Complete
500 RON Target
2 Donatii
81 Zile ramase
Vreau sa fac o donatie!

 

De ceva timp m-am apucat de alergat. Nu cu vreo motivație, doar de placere, dar cred ca este și sănătos. Pe parcursul alergării mele timp de cam 10 Luni, am realizat și mi-am dovedit rezistenta, alegând 10km, 21km, 42km. Nu am alergat vreodată la vreo competiție pt. ca nu pt. asta m-am apucat de alergat și nici nu am sau vreau sa dovedesc nimic. Am realizat ca pot, iar faptul acesta îmi este deajuns.  Pentru ca știu ca pot alerga distanta aleasa, 21km, o fac nu pt mine, ci dacă în acesta competiție pot ajuta pe cei în nevoie, aleg sa o fac. Întotdeauna am fost atras de a contribui mai mult la a face bine celor din jur, mai mult decât caut binele meu. Sunt un om care și impune când vreau sa realizez ceva, ca de exemplu alergatul. Am ajuns impunandu-mi ca de fiecare data când am alergat sa fac mai mult, iar fără mare antrenament, și fără nici o schimbare a alimentației, am reușit sa ating distantele care se cer, doar nu într-un timp record. 

Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Organizația Salvați Copiii

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

2 Donatii

Anonymous

400 RON
Ma bucur mult pentru ca te-ai inscris si pentru ceea ce faci. Mult succes!
16 Feb 2020
Sa fie de folos.
13 Feb 2020