Alerg pentru copiii nascuti prematur!

 

Larisa Irimia Mihaela Organizația Salvați Copiii

100% Complete
900 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
18
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Semi-Maratonul Bucureştiului 2019 este prima mea experienta de acest gen la care voi participa si sunt extrem de bucuroasa ca m-am alaturat Organizatiei Salvati Copiii Romania, pentru a putea strange fonduri care vor ajuta la dotarea Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. 

    Donatia ta va ajuta un copil nascut prematur sa se dezvolte si sa creasca mare!

    In numele echipei mele, iti multumesc pentru donatie!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Începând din 2010, Salvați Copiii a inițiat programul Fiecare Copil Contează prin care și-a propus să-și concentreze eforturile pe dotarea maternităților cu echipamente medicale performante și, foarte important, pe dezvoltarea programelor de suport parental adresate familiilor din comunitățile defavorizate.Efortul Salvați Copiii de a sprijini maternitățile în a asigura tratamen

 

18 Donații

07 May 2019
02 May 2019

Anonymous

30 RON
16 Apr 2019
17 Feb 2019

Ileana Eremia

105 RON
Bravo!
13 Feb 2019

Marius

100 RON
Felicitări Larisa pentru initiativa.
09 Feb 2019
Felicitări draga mea prietenă! Succes!
09 Feb 2019

Radu

75 RON
Run, Lari, run!
03 Feb 2019
30 Jan 2019
30 Jan 2019
30 Jan 2019
Multa sanatate ingerasilor!
29 Jan 2019

Adrian M

30 RON
Mult succes, Marius! Si, nu in ultimul rand, felicitari pentru aceasta initiativa!
29 Jan 2019

Anonymous

10 RON
29 Jan 2019

Anonymous

75 RON
Run Marciano! Run!!!
29 Jan 2019

Anonymous

30 RON
29 Jan 2019

Adrian M

30 RON
Mult succes, Larisa! Si, nu in ultimul rand, felicitari pentru aceasta initiativa!
29 Jan 2019
29 Jan 2019
Larisa Irimia Mihaela : Organizația Salvați Copiii
Alerg pentru copiii nascuti prematur!