Claudia Mihai - Organizația Salvați Copiii

Alerg pentru Salvati Copiii

165 RON Donatii stranse
55% Complete
300 RON Target
4 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Am dat startul acum 5 ani acestei implicări. Voluntariatul pentru mine reprezintă o latură foarte importantă. Am încredere că împreuna putem ajunge la o schimbare considerabilă pentru cei mai mici dintre noi! Acest maraton reprezintă mai mult decât o cursă, voința noastră de a ajunge la targetul propus - dotarea Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București cu un echipament vital celor mai mici dintre noi.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Organizația Salvați Copiii

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile cu 10% până în 2020.

Volkswagen Bucharest Half Marathon ~ 2019

Începând din 2010, Salvați Copiii a inițiat programul Fiecare Copil Contează prin care și-a propus să-și concentreze eforturile pe dotarea maternităților cu echipamente medicale performan

4 Donatii

Mult succes!
01 Apr 2019

Gigi

75 RON
Done și salvez!
01 Apr 2019
01 Apr 2019

Tudor

30 RON
Speranta și responsabilitate!
01 Apr 2019