Tudor aleargă pentru Salvați Copiii

 

Tudor Cretu Organizația Salvați Copiii

100% Complete
320 RON
Sumă strânsă
300 RON
Target
6
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Am început să alerg în urmă cu cinci ani pentru a-mi menține greutatea, dar imediat după aceea am descoperit două scopuri cu mult mai importante, acelea de a-i motiva și pe alții să înceapă această călătorie, dar și că poți ajuta într-un fel sau altul inițiative de care țara asta are nevoie. Salvați copiii este una dintre ele, așa că vă invit și pe voi să ajutați la dotarea cu un incubator pentru Spitalul de neonatologie din Hunedoara. Vă mulțumesc frumos anticipat pentru gest! 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

Problemele si vulnerabilitățile cu care se confruntă sistemul medical românesc au fost acutizate și mai mult de criza provocată de pandemie. 

Ediția din acest an a UNIQA Asigurări Bucharest Family &10K, programată pentru data de 22 august 2020, va avea loc virtual, având în vedere incertitudinile legate de condițiile de desfășurare în contextul apropierii de data stabilită, precum și specificul evenimentului, care promovează practicarea sportului în familie, indiferent de vârstă. Alergătorii vor lua startul în ace

 

6 Donații

Adina

100 RON
18 Aug 2020
17 Aug 2020
17 Aug 2020
Avem nevoie de omeni ca tine!
17 Aug 2020
17 Aug 2020
10 Aug 2020
Tudor Cretu : Organizația Salvați Copiii
Tudor aleargă pentru Salvați Copiii