Salvez universul colorat al copiilor!

 

Andra-Elena Mănăilescu Organizația Salvați Copiii

34% Complete
102 RON
Sumă strânsă
300 RON
Target
2
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Motivul pentru care am ales să particip la acest maraton este de a putea aduce zâmbetul pe buze unor copii frumoși. Sunt conștientă că doar așa putem trăi într-o lume mai bună,în deplină înțelegere și ajutorare. Alerg pentru suflete colorate! 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

Scopul programelor de educatie Salvati Copiii este acela de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei copiilor care provin din medii defavorizate socio-economic în vederea creşterii nivelului de pregătire pentru şcoală, facilitarea accesului la educaţie (integrare/reintegrare şcolară), prevenirii abandonului şcolar

La evenimentul virtual Bucharest Marathon 2020, care va avea loc din 11 octombrie, începănd cu ora 08:00, până pe 25 octombrie, îi poți susține pe cei mai vulnerabili dintre copii, oferindu-le o șansă la educație! În contexul situației actuale este nevoie urgentă ca acești copii să beneficieze de dispozitive pentru a participa la ore. Orice participant la acest maraton poate însemn

 

2 Donații

Florentina ManaIlescu

52 RON
09 Oct 2020

Anonymous

50 RON
08 Oct 2020
Andra-Elena Mănăilescu : Organizația Salvați Copiii
Salvez universul colorat al copiilor!