Educația lui Florin e în mâinile noastre!

 

Gabriela Alexandrescu Organizația Salvați Copiii

100% Complete
6,045 RON
Sumă strânsă
5,000 RON
Target
53
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Florin e a doua generație din familia lui care primește sprijinul Salvați Copiii. Tatăl și unchiul său au trecut, de asemenea, prin programele noastre. Florin e un băiat harnic, deștept și silitor de 8 ani, elev în clasa a II-a. Când i-am spus că îmi donez ziua de naștere pentru a-l ajuta, a dat dovadă de o empatie pe care numai un copil bun o poate avea și mi-a mărturisit că și colegii săi de clasă, de care ii e dor, au nevoie de sprijin. Cel mai de preț cadou pentru tatăl său este chiar carnetul lui de note. Eu îmi doresc să-i ofer, la rândul meu, un birou și o tabletă, pentru ca acest carnet de note să nu aibă de suferit din cauza pandemiei. Mi-a spus că își dorește unul albastru și mi-ar plăcea să-i respect dorința. Acestea nu sunt, însă, singurele lipsuri din familia lui Florin. Așa că îl vom "echipa" pentru școală și cu o haină groasă de iarnă și cu încălțăminte potrivită pentru sezonul rece, căci drumul până la școală e lung și vrem să îl știm protejat de frig. Mi-ar placea ca toate gândurile voastre bune să se transforme într-o donație pentru Florin. El are nevoie, mai mult decât mine, de acest dar și doar voi i-l puteți oferi!

Mulțumiri mii pentru sprijinul oferit,

Gabriela


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

Scopul programelor de educatie Salvati Copiii este acela de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei copiilor care provin din medii defavorizate socio-economic în vederea creşterii nivelului de pregătire pentru şcoală, facilitarea accesului la educaţie (integrare/reintegrare şcolară), prevenirii abandonului şcolar

Prin dăruirea aniversării tale vei susține Proiectul:Educatie pentru toti copiii De 30 de ani Salvați Copiii România sprijină copiii aflați în risc de sărăcie și exclusiune socială să poată visa la un viitor mai bun. Prin programele noastre îi ajutăm pe cei vulnerabili să aibă parte de educație de calitate, egală tuturor. Credem că educație este cheia către dezvoltare, așa

 

53 Donații

Donatie
05 Nov 2020

Anonymous

100 RON
02 Nov 2020
La multi ani sanatosi si fericiti!
02 Nov 2020
02 Nov 2020

Anonymous

30 RON
02 Nov 2020

Anonymous

30 RON
02 Nov 2020
02 Nov 2020

Cristian H.

100 RON
Multumesc, Gabriela!
02 Nov 2020
02 Nov 2020

Anonymous

30 RON
02 Nov 2020
02 Nov 2020

CRISTIAN CHINA BIRTA

100 RON
02 Nov 2020
Succes!
02 Nov 2020
01 Nov 2020
La cei mai mulți ani! ❤️
01 Nov 2020

Anonymous

10 RON
01 Nov 2020
La multi ani fericiti si minunati!
01 Nov 2020
Felicitari pentru initiativa!
01 Nov 2020
La mulți și sănătoși ani! Toți care vor veni să fie plini de bucurii și realizări, de iubire și ”fericiri” mici care să umple un suflet mare!
01 Nov 2020
La multi ani!
31 Oct 2020
31 Oct 2020
31 Oct 2020
Va suntem alături! La mulți ani și multe realizări de acest fel!
31 Oct 2020

ioana atasiei

200 RON
La mulți ani! Vă îmbrățișez!
31 Oct 2020

Anonymous

55 RON
Pentru Florin sa il ajute Dumnezeu sa reuseasca in viata si sa aiba un viitor frumos si plin de sanatate si bucurii.
31 Oct 2020

Anonymous

150 RON
La mulți ani cu sănătate și milioane de fapte bune, Gabriela!
31 Oct 2020
Mult succes, copil frumos si bun. Dumnezeu sa iti calauzeasca pasii in viata.
31 Oct 2020
La mulți și binecuvântați ani! Tot binele din lume pentru Florin!
31 Oct 2020
La mulți ani, cu sănătate și fericire! Succes lui Florin!
31 Oct 2020
31 Oct 2020
Gabriela Alexandrescu : Organizația Salvați Copiii
Educația lui Florin e în mâinile noastre!