#energiavinedelaoameni

 

Echipa CEZ România Organizația Salvați Copiii

38.448979591837% Complete
18,840 RON
Donations raised
49,000 RON
Target
135
Donations

#energiavinedelaoameni, de la noi și de la voi, cei care avem curajul să vedem lucrurile așa cum sunt în realitate și să le schimbăm pentru a ne fi #maibine aici, în țara noastră.

Dragă iubitorule de fapte bune,

Anul acesta nici o zi nu a semănat cu cealaltă și tot ceea ce la început părea un plan bine pus la punct, s-a transformat într-un exercițiu de anticipare, iar întrebarea cu cel mai greu răspuns a fost: oare ce urmează să se întâmple? Pentru prima dată, am realizat cu toții ce înseamnă, de fapt, să trăiești cu gândul că viața e o luptă continuă, că fiecare secundă este vitală.

Pentru multe familii, această grijă a existat mereu. În fiecare an, 1 din 10 copii se naște prematur și are nevoie de îngrijire medicală specială. În acest context, Organizația Salvați Copiii împreună cu Grupul CEZ în România își unesc din nou forțele și vă invită să vă implicați într-o inițiativă contracronometru, una în care „Fiecare Copil Contează”.

În perioada 11-22 decembrie 2020, vă invităm să vă alăturați campaniei noastre de strângere de fonduri și să donați pentru ca împreună să achiziționăm un incubator pentru secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. În spiritul sărbătorilor de iarnă și în semn de recunoștință, la finalul campaniei vom dona un brad neconvențional, realizat de Maison Dadoo, persoanei care a contribuit cu cea mai mare sumă la îndeplinirea acestei misiuni.

Gestul tău înseamnă o șansă în plus. Dă vestea mai departe prietenilor tăi și invită-i în rețeaua noastră de #energiepentrubine. Durează foarte puțin, contează o viață!

Îți mulțumim pentru că te-ai alăturat comunității noastre!

Echipa CEZ România

Disclaimer: Cel mai generos donator va primi în dar bradul concept, de aceea datele personale de contact ne vor fi de mare ajutor.

Mulțumiri mii tuturor celor care ne-au sprijinit prin donațiile făcute pe aceasta pagina și nu numai. Sprijinul vostru este vital în dotarea cu un incubator a secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Datorită implicării voastre active, dar și a Grupului CEZ în România care va asigura diferența de sumă, de până la 10.000 de euro, copiii nou-născuți prematur în Dorbeta Turnu Severin vor avea o șansă în plus la viață.
 
Sărbători cu Bine și Frumos tuturor alături de cei mai dragi!

Echipa CEZ România


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

2020 a fost un an plin de provocări pentru toată lumea. Anul acesta, am realizat că ce contează cu adevărat de sărbători nu este neapărat ce avem sub brad, ci ce avem în inimă. Așa că te invităm să adopți adevăratul spirit al Crăciunului: GENEROZITATEA. Noi credem că cel mai frumos cadou pe care îl putem primi anul acesta de Crăciun este bucuria de a ajuta pe cineva. Te invit

 

135 Donations

Anonymous

30 RON
Sărbători fericite!
22 Dec 2020
22 Dec 2020
Sănătate pentru toți bebelușii!
21 Dec 2020
Sa le fie de ajutor
21 Dec 2020

Donatie #

75 RON
21 Dec 2020
Pentru copii
21 Dec 2020
21 Dec 2020

Donatie #

50 RON
21 Dec 2020

Donatie #

50 RON
21 Dec 2020

Anonymous

30 RON
20 Dec 2020

Anonymous

150 RON
Sarbatori Fericite!!!
20 Dec 2020
Donez din suflet pentru suflete!
20 Dec 2020

Anonymous

75 RON
19 Dec 2020

Anonymous

20 RON
19 Dec 2020
19 Dec 2020

Anonymous

30 RON
18 Dec 2020

Maria Cristina Macsim

75 RON
18 Dec 2020
Sa facem totul pentru a avea copii sanatosi! Mens sana in corpore sano!
18 Dec 2020

Donatie #

150 RON
18 Dec 2020
18 Dec 2020

Donatie #

150 RON
18 Dec 2020

Fiecare Copil Conteaza!

50 RON
18 Dec 2020

Donatie #

150 RON
18 Dec 2020

Donatie #

100 RON
18 Dec 2020
18 Dec 2020
18 Dec 2020

anonim

40 RON
18 Dec 2020

Donatie #

100 RON
18 Dec 2020

Donatie #

100 RON
18 Dec 2020

Anonymous

30 RON
18 Dec 2020