Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Elena Aparaschivei Organizația Salvați Copiii

100% Complete
1,255 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
10
Donații
Vreau să fac o donaţie!

În România mor cei mai mulți copii sub un an din Uniunea Europeană. O dată la șase ore, un nou-născut își pierde viața, cel mai adesea pentru că maternitatea în care a venit pe lume nu a avut aparatura medicală performantă care l-ar fi salvat.

Pentru Salvați Copiii, combaterea mortalității infantile constituie o prioritate. Până în prezent, am reușit dotarea a 77 de unități medicale cu 380 de echipamente performante, contribuind, astfel, la salvarea și îngrijirea în condiții mai bune a peste 31.000 de nou-născuți.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai fru

 

10 Donații

Anonymous

150 RON
La multi ani!
16 May 2018

Fanel&Irina

150 RON
Sa fie de folos!
14 May 2018
La multi ani!
14 May 2018
14 May 2018

Ursii

150 RON
14 May 2018
14 May 2018

Anonymous

150 RON
14 May 2018
La multi ani, Om Frumos!
13 May 2018

OM

100 RON
13 May 2018

Anonymous

100 RON
13 May 2018