Ziua mea pentru cei mici!

 

Dana Barzu Organizația Salvați Copiii

100% Complete
5,240 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
21
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai fru

 

21 Donații

Sorin Vochin

230 RON
06 Nov 2018

Anonymous

185 RON
De la Nico, Lavinia, Diana, Carmen, Bogdan, Ani, Andrada, Cristi si Ana: La multi ani Piti!!!
22 Oct 2018

Anonymous

50 RON
La multi ani, Piti!
22 Oct 2018
La multi ani Rodi! Jos palaria!
20 Oct 2018
150 RON
20 Oct 2018

Anonymous

300 RON
20 Oct 2018
♥️
20 Oct 2018
Felicitări
20 Oct 2018
Iti doresc tot binele din lume si sa fii sănătoasa!
19 Oct 2018
19 Oct 2018
La multi ani!
19 Oct 2018

Monica C

300 RON
Love you to the moon and back! Sa fii fericita!!!!
19 Oct 2018

Mami si Tati

200 RON
La multi ani!
19 Oct 2018

Anonymous

1,500 RON
18 Oct 2018
La multi ani, Bidi!❤️
18 Oct 2018
Esti minunata, te iubim
18 Oct 2018

Alin

75 RON
La multi ani Pitic
18 Oct 2018
17 Oct 2018
17 Oct 2018
La multi ani!
17 Oct 2018
La multi ani sanatosi!!! Nervi tari in continuare!
17 Oct 2018
Dana Barzu : Organizația Salvați Copiii
Ziua mea pentru cei mici!