Salvează vieți! Construiește fericire!

 

Elisabeta Vlad Organizația Salvați Copiii

100% Complete
350 RON
Sumă strânsă
300 RON
Target
2
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Îmi doresc ca bebelușii care vor beneficia de acest suport să știe că o armată de oameni responsabili și-au unit forțele pentru ca ei să trăiască și să fie sănătoși. Și să ajungă să înțeleagă satisfacția incercărilor de a dărui semenilor bucurie și speranță.

Sistemul medical românesc are nevoie de foarte mult suport. Astăzi, în acest context medical extrem, vedem foarte clar căt de mult avem de construit. Toți putem fi cetățeni responsabili, ne putem oferi suportul în diferite moduri pentru o țară mai sănătoasă și mai sigură.

Fă mișcare, mănâncă sănătos și construiește fericire!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

Problemele si vulnerabilitățile cu care se confruntă sistemul medical românesc au fost acutizate și mai mult de criza provocată de pandemie. 

Ediția din acest an a UNIQA Asigurări Bucharest Family &10K, programată pentru data de 22 august 2020, va avea loc virtual, având în vedere incertitudinile legate de condițiile de desfășurare în contextul apropierii de data stabilită, precum și specificul evenimentului, care promovează practicarea sportului în familie, indiferent de vârstă. Alergătorii vor lua startul în ace

 

2 Donații

21 Aug 2020

Anonymous

150 RON
18 Aug 2020
Elisabeta Vlad : Organizația Salvați Copiii
Salvează vieți! Construiește fericire!