Împreună creăm un viitor mai bun pentru copii!

 

Daniel Stefan Neagu Organizația Salvați Copiii

41.428571428571% Complete
145 RON
Sumă strânsă
350 RON
Target
3
Donații
Vreau să fac o donaţie!

De un an și șase luni strâng fonduri pentru nou-născuții prematur. Anul acesta am decis să-mi ies încă odată din zona de confort astfel că voi alerga la Bucharest HALF MARATHON pentru dotarea Secției Clinice de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Acest lucru e esențial pentru că viața copiilor depinde de existența echipamentelor performante din spitale.

Haideți să le fim alături copiilor vulnerabili printr-o donație. Împreună putem schimba soarta acestor micuți! Doar mână de la mână reușim!

Vă mulțumesc pentru susținere!❤️


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Editia a 10-a a Semimaratonului Bucuresti este organizata in perioada 7-8 Mai 2022 de catre ASOCIATIA CLUBUL SPORTIV BUCHAREST RUNNING CLUB in parteneriat cu FEDERATIA ROMANA DE ATLETISM, PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI SI PROEDUS.  Curse organizate: – curse pentru adulti: semimaraton, individual 10k, stafeta, cursa populara 2.5km Te invităm să susții una dintre cauzele partenere ale evenime

 

3 Donații

Oana

30 RON
Pentru că oricine are o șansă la viață, trebuie să acordăm, măcar din puținul pe care îl avem, un zâmbet pentru un viitor cât mai frumos, lipsit de probleme. Astfel, o simplă donație poate reprezenta milioane de vieți salvate!
25 Mar 2022
09 Mar 2022

Anonymous

65 RON
09 Mar 2022
Daniel Stefan Neagu : Organizația Salvați Copiii
Împreună creăm un viitor mai bun pentru copii!