Participă cu Tudor la o faptă bună

 

Crețu Tudor Organizația Salvați Copiii

63.076923076923% Complete
410 RON
Sumă strânsă
650 RON
Target
6
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Trăim într-o țară în care, deși plătim taxe chiar foarte mari, sistemul nu funcționează așa cum ar trebui. Până când vom avea însă acel fel de țară, și sper tare mult că o vom avea, mai trebuie să contribuim și separat pentru îmbunătățirea educației și sănătății.

 Pentru că am mai fost și în trecut partenerul Salvați Copiii, aceștia m-au contactat pentru a strânge fonduri și a ajuta Secția Clinică de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu”, care are nevoie de echipamente medicale performante. Mii de copii beneficiază anual de serviciile acestei clinici de stat. ➡ https://spitalulgrigorealexandrescu.ro/spital/sectia-clinica-chirurgie-plastica-microchirurgie-reconstructiva-si-arsuri/

Eu am donat, o să alerg și la semimaratonul din 13 mai în București pentru a depune un efort mai mare, dar te invit și pe tine să contribui alături de mine la această fapta bună.

Îți mulțumesc frumos!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Editia a 11-a a Semimaratonului Bucuresti este organizata in perioada 13-14 Mai 2023 de catre ASOCIATIA CLUBUL SPORTIV BUCHAREST RUNNING CLUB in parteneriat cu FEDERATIA ROMANA DE ATLETISM, PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI SI PROEDUS.  Curse organizate: – curse pentru adulti: semimaraton, individual 10k, stafeta, cursa populara 2.5km Te invităm să susții una dintre cauzele partenere ale even

 

6 Donații

30 RON
14 May 2023

Anonymous

100 RON
24 Apr 2023
13 Apr 2023
Spor
13 Apr 2023
Ești un om minunat!
12 Apr 2023
Mulțumesc frumos tuturor celor ce-mi sunt alături.
01 Apr 2023
Crețu Tudor : Organizația Salvați Copiii
Participă cu Tudor la o faptă bună