Our mission
Despre Salvați Copiii România
De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la 5 supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Projects
Organizația Salvați Copiii
Fiecare Copil Conteaza
Organizația Salvați Copiii
Educatie pentru toti copiii
Organizația Salvați Copiii
Programul de sănătate a mamei și copilului
Organizația Salvați Copiii
Salvați Copiii România reabilitează integral Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ale Maternității Polizu
Organizația Salvați Copiii
Sprijiniți copiii afectați de cutremurul din Turcia și Siria
Organizația Salvați Copiii
Suport pentru copiii refugiați din Ucraina!
Evenimente fundraising
Fiecare Copil Conteaza @ Un obicei Galantom - 30 day Challenge ~ 2024
Te provocăm ca timp de 30 de zile să renunți la un obicei care nu îți face bine, sau să încerci să adopți unul care îti face bine și, în același timp să faci și tu bine altora, sprijinind o cauză caritabila. Îți vei îndemna prietenii să te susțină donând și, în felul acesta, vei avea o motivație puternica în plus ca să îți duci provocarea până la capăt. După 30 de zile este mult mai probabil că această încercare să devină un obicei bun.
Fiecare Copil Conteaza @ OMV Petrom Bucharest Half Marathon ~ 2024
Bucharest Half Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.
Educatie pentru toti copiii @ Dăruiește ziua ta ~ 2024
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Programul de sănătate a mamei și copilului @ Dăruiește ziua ta ~ 2023
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Fiecare Copil Conteaza @ Provocări sportive individuale ~ 2023
Te așteptăm cu provocări sportive individuale pentru o cauză caritabilă pe Galantom!
Salvați Copiii România reabilitează integral Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ale Maternității Polizu @ Dăruiește ziua ta ~ 2023
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Fundraising pages
Pentru un viitor mai bun
Particip la această cursă nu doar ca o provocare personală, ci și pentru a susține un scop mult mai mare: renovarea și dotarea corespunzătoare a une...
Alerg pentru nou-născuții din Maternitatea Polizu!
Alerg alături de Salvati Copiii la Semimaratonul Bucureștiului în cadrul campaniei FIECARE COPIL CONTEAZĂ- 11 mai 2024. Anul acesta organizația Salva...
Șansă pentru viață la Maternitatea Polizu
În calitate de medic rezident în specializarea Genetică Medicală îmi desfășor o bună parte din activitate în cadrul Spitalului Polizu și astfel, am cu...
Alergăm pentru viață
Vreau sa ma alatur acestei cauze datorită dorinței de a le oferi sufletelor nou venite pe lume șansa la o viață mai ușoară din primele clipe de viață...
Alerg pentru copii
Am ales să mă alătur acestei cauze, deoarece îmi doresc să existe cât mai multe schimbări ce ne conduc spre mai bine, iar acest fapt nu este realizabi...
Șansă pentru viață la Maternitatea Polizu
Cautam de mult timp un motiv sa alerg la un maraton, așa că l-am găsit pe cel mai motivant posibil și vă invit să îmi fiți alături! Organizația Salvaț...